Pictura in aburi

                            Dimineata, rece in ianuarie.Pe fereastra se picteaza cladiri amortite care isi deschid greoi pleoapele.Oamenii de sub ele isi regasesc incetisor lumea.O lume asezata cu grija in vise si puf ingropat de negura adancita a somnului.Linistea suparatoare face ca urechile sa para inexistente.Trebuie crapata,sparta,rupta ,aceasta tacere asa ca... sunetul metalic al clopotelor porneste din turnul catedralei,faramitand cearceaful tacerii asezat peste oras.Bucatile de panza se desprind fir cu fir de cearceaful intins asupra orasului nins.Bucati din el isi iau zborul si pornesc catre conductele urechilor noastre, transformandu-se in ecouri.
                            Abia acum orasul prinde o alta ambianta si parca...se da startul la viata.Un om aici!... un om acolo...aaa... uite si o masina!... inca una!...Claxoane , sunete , pasi ,voci... salutari.Toate acestea intra in alcatuirea tempoului allegro al armoniei zilnice.
                            Geamul asudat da startul vaporilor de apa la dans.Se danseaza , se deseneaza si fara sa stie... ei chiar si picteaza in timp ce ritmul cantului fereastra-mi vibreaza.Se canta persistent aceasta sonata care aduce chiar si fulgi de zapada.Cad nesabuiti peste oras...se insereaza.

                           Acum... fara claxoane,fara voci , fara sunete... din nou liniste.Asteptam cu totii dimineata pentru a canta din nou.

                          Cat de frumos sunt cuprinse toate acestea, in tabloul pictat pe pleoapa cladirii mele.